HARASIM ȘI SMARANDA, ”ȘLEFUITORII” PORTARILOR ACADEMIEI DE JUNIORI

”Ai portar, ai echipă!”, spune o vorbă veche din lumea fotbalului. De acest aspect sunt conștienți și cei ce se ocupă de viitorul clubului Politehnica Timișoara. Tocmai în acest context, pentru a asigura o pregătire cât mai bună tinerilor goalkeeperi din cadrul Academiei de copii și juniori, gruparea noastră are la acest nivel un staff tehnic specializat pe formarea portarilor. Așadar, ”cerberii” dintre buturi sunt pe mâini bune, așa că vă propun să-i cunoaștem mai bine pe cei doi intructori ai lor, Wiliam Harasim și Mădălin Smaranda, doi antrenori de portari tineri, dar cu o experiență vastă în domeniu, cu alte cuvinte, doi profesioniști adevărați! Wili este la club din 2019, iar Mădălin s-a alăturat proiectului alb-violet de la nivel juvenil la sfârșitul lunii ianuarie a acestui an…

WILIAM HARASIM: ”Sper să creștem valoarea portarilor din Centrul de juniori”
Născut la 28 aprilie 1981, la Timișoara, a urmat cursurile Liceului cu Program Sportiv Banatul Timișoara încă din prima zi de școală (clasa I) și până la absolvire, în clasa a 12-a, prilej cu care a obținut și diploma de instructor sportiv. A jucat fotbal (evident, pe postul de portar!), la nivel de juniori, la LPS Banatul, după care a apărat poarta următoarelor echipe de seniori: Cimentul Fieni, Unirea Cerneteaz, ACS Recaș, Unirea Giroc, Fortuna Covaci, Avicola 1994 Buziaș. Între 2007 și 2009, Wili a urmat cursurile Școlii Federale de Antrenori (CNFPA) și a obținut diploma de licență ”B”-UEFA și pe cea de antrenor de portari. În 2014 a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul UVT.
A debutat în cariera de antrenor de portari încă din anul 2000 (la doar 19 ani!), la LPS Banatul, grupare cu care a reușit să-și treacă în palmares, de-a lungul anilor, cinci titluri de campion național și trei de viecampion!

În această postură a activat la mai multe cluburi de seniori din județul Timiș, cu începere din iunie 2006, în următoarea ordine: FCU Politehnica Timișoara (la echipa ”satelit”, în Liga a II-a), Timișul Albina, CFR Timișoara (unde a activat și ca organizator de competiții), Unirea Giroc, Viitorul Sânandrei, Millenium Giarmata, Flacăra Făget, iar concomitent pregătea și portarii juniori de la LPS Banatul. În fine, din 2019 este antrenor de portari la Centrul de copii și juniori al clubului ASU Politehnica. În prezent este și organizator de competiții la LPS Banatul și Team Manager la echipele naționale ale României U19 și U16.

Printre portarii pe care i-a pregătit în diferite perioade ale junioratului, iar acum aceștia apără la nivel de seniori, se numără Răzvan Sava (AC Torino, trecut și pe la Juventus Torino), Ștefan Dobre (Ripensia Timișoara), George Păduraru (ASU Poli), Alex Borbei (Lecce), Ionuț Rus (Hermannstadt), Paul Toroc (în prezent la Fortuna Becicherecu Mic, dar se antrenează cu seniorii lui ASU Poli).

– Wili, cum caracterizezi perioada petrecută până acum la centrul de juniori de la ASU Politehnica și ce obiective ți-ai propus pentru 2021 la clubul alb-violet?
– În acești doi ani a fost o perioadă de cunoaștere a tuturor portarilor din centru, de evaluare a capacităților lor și, evident, obiectivul a fost de a-i învăța cât mai multe lucruri speicifice postului de portar.
Ce încerci să le transmiți tinerilor portari de la Poli, pe lângă sfaturile tehnice?
– Plăcerea de a juca fotbal, dorința de a munci, de a progresa și de a ajunge acolo unde își doresc ei. Toate aceste aspecte contribuie la dezvoltarea lor și îi vor ajuta în carieră, în viață. Așa cum este și expresia ”După muncă… și răsplată”!


La ce capitole excelează, în general, tinerii noștri goalkeeperi și unde mai trebuie aduse îmbunătățiri?
– Nu pot spune că excelează într-un procedeu anume sau la un anumit element tehnic… Tot timpul este loc de mai bine, de învățare, de progres. Din păcate, eu spun că suferim la atitudine, la încredere și comunicare.
Pe când un nou Borbei la Poli? Cine ar mai putea face pasul în viitorul apropiat la echipa mare?
– Nu știu, sincer, depinde de foarte multe lucruri… Este un cumul de factori… Cert este că în Centrul de copii și juniori al Politehnicii sunt portari buni și de perspectivă. Îmi doresc să muncească, să fie dornici de a învăța și, cel mai important lucru, e să învețe să sufere….
– Se poate vorbi de o criză de portari la nivel juvenil în Banat? Inclusiv Poli a folosit, în tur, în Liga Elitelor, portari deosebit de tineri (ca exemplu, Urdeș, care la doar 15 ani juca la U19)…
– Nu, nu! În nici un caz nu este o criză. Există fond de portari în zonă.

Text foto: Wiliam Harasim (al doilea din stânga), la un curs organizat de UEFA pentru antrenorii de portari, în 2019, la București, la care a participat și fostul mare portar al lui Celtic și al naționalei Irlandei din anii 80-90, Pat Bonner

Ce ar trebui să știe de la început un copil care ar vrea să vină la Poli pe postul de portar?
– Cel mai important este să îi placă acest post! Să-și dorească sa fie portar de fotbal și, evident, să aibă anumite aptitudini și calități necesare acestui post.
– De curând, staff-ul tehnic al Academiei de juniori are încă un antrenor de portari. Cum decurge colaborarea cu Mădălin Smaranda?
– Mă bucur că a sosit Mădălin Smaranda la Centrul de copii și juniori, ne cunoaștem de mai mult timp… Nu am colaborat până în prezent, dar sper ca prin munca noastră să creștem valoarea portarilor din CCJ, să reușim să le transmitem din cunoștințele noastre și să promovăm cât mai mulți posibil la echipa mare.

*******************************************************************************

MĂDĂLIN SMARANDA: ”Talentul nu e suficient! Important este să muncească foarte mult”
Născut la 5 septembrie 1984, Mădălin a început fotbalul la juniorii UMT-ului, pe postul de portar. Prima legitimare a fost în 1996, iar ulterior (în 2004) a debutat și în echipa de seniori de lângă Pădurea Verde a Timișoarei, aflată pe atunci în eșalonul al treilea. A mai evoluat la Fortuna Covaci, UTA, FC Bihor, ACS Poli, iar din 2019 a trecut la formația din Liga a 3-a, FC Dumbrăvița, ca antrenor de portari, iar când situația o cere, reintră între buturi.


Așadar, are deja experiență în meseria de antrenor de portari, iar recent, la 1 martie, a absolvit la București Școala de Antrenori și a obținut carnetul de antrenor. ”De acum încep licențele. Eu vreau să mă axez strict pe partea de goalkpeeping, mă interesează doar cariera de antrenor de portari, nu cea de principal sau secund”, a explicat Mădălin, care are și studii universitare economice, inclusiv un Masterat în Economie.
Sosit la final de ianuarie în familia alb-violetă de la ASU Politehnica, se ocupă de pregătirea portarilor de la grupele de juniori născuți în 2007, 2009, 2010, 2011 și 2012.

– Mădălin, de curând ai început o nouă etapă a carierei tale: cea de antrenor de portari la nivelul copiilor și juniorilor. Cu ce gânduri ai venit la Poli și cea ți-ai propus pentru început?
– Faptul că ASU Poli are o Academie foarte bine organizată, care arată foarte bine, a fost un factor esențial, care m-a convins să vin la club. În plus, prin venirea lui Sandu Tăbârcă (n.r. – în postura de antrenor coordonator al Centrului de copii și juniori), văd că lucrurile se mișcă foarte bine. Nu cunosc cum era situația înainte, dar sunt convins că a adus un plus. Am acceptat să vin și pentru că Academia oferă o viziune nouă pentru România asupra fotbalului, se fac lucruri excelente pentru Timișoara și tocmai datorită acestor aspecte simt că mă regăsesc total în acest proiect. Tendința este să ajungem precum academiile de afară, să gândim ca afară… Iar Sandu Tăbârcă este o enciclopedie a fotbalului modern și poate ajuta prin experiență, competență, viziune și mod de lucru să dezvoltăm Academia Politehnicii precum o academie din străinătate, care să producă cât mai mulți fotbaliști de nivel ridicat. Așadar, am venit cu încredere la Poli, pentru că am văzut că există un proiect ambițios, cu viitor. Nu-mi fac obiective pe termen scurt, ci ”a la longue”, pentru că e nevoie de mai mulți ani pentru a duce un portar junior la nivel de performanță la seniori. Între timp, ei suferă schimbări, ca fizionomie, ca mentalitate etc. Nimeni nu are o soluție, o garanție, ca să spună cu mulți ani înainte cine va ieși portar de valoare. Cert este că vom lucra intens cu ei, să scoatem maximul, să scoatem portari de viitor.
– Vei lucra deocamdată cu portarii doar pe partea fizică / tehnică sau vei încerca să pui accentul, în paralel, și pe factorul psihologic, unul deosebit de important, mai ales în cazul goalkeeper-ilor?
– Obligatoriu! Cel mai important este factorul psihologic! Mai important și decât cel fizic! Îmi dau silința să-i ajut cât mai mult, să-i cunosc, să-i înțeleg.

– Ai jucat ani buni în primele divizii fotbalistice din România. Ce încerci să le împărtășești din experiența ta tinerilor portari de la Poli?
– Important este să muncească foarte mult, să fie serioși. Talentul nu e suficient! Noi îi antrenăm pentru ce se va întâmpla pe viitor, peste 5-6 ani să zicem, când poate vor face pasul către seniori. Subliniez, munca este cea mai importantă, nu e suficient doar talentul! Fotbalul evoluează, viteza de joc e tot mai mare, lucrurile trebuie pregătite în permanență și nu ne putem baza doar pe talent. Scopul principal este să-i canalizez pe muncă, seriozitate… Dar cel mai important este să-și dorească!
– De-a lungul anilor ai lucrat cu mulți antrenori din România. Îți aduci aminte de vreun sfat de-al lor care să te fi marcat (ajutat) în mod deosebit în carieră?
– O grămadă, de la fiecare! Fiecare a avut rolul său, de la mulți am învățat chestii foarte interesante. Dar, una peste alta, cel mai important lucru pe care l-am învățat și pot spune că m-a marcat în carieră este acela de a nu renunța niciodată! ”Never give up!”, un slogan ideal pentru portari. E cel mai important sfat!


– Ce calități ar trebui să aibă un tânăr portar aflat spre finalul junioratului pentru a putea face pasul către o echipă de primă divizie din România sau chiar din străinătate?
– Inteligență! În primul rând inteligență! Fotbalul este într-o permanentă schimbare, de aceea e foarte important să te poți adapta rapid noilor cerințe. Iar o persoană inteligentă se poate adapta ușor la schimbări. Apoi, un factor extrem de important la portari este înălțimea! E necesară o talie peste medie, plus viteza… Și, poate la fel de importantă este ambiția! Cu această însușire te naști, adică ori o ai, ori n-o ai! E drept, se poate implementa, dar e mai dificil. În schimb, calitățile fizice se pot antrena, se pot îmbunătăți prin muncă. Dar fără inteligență este greu să faci față cerințelor fotbalului modern, nu neapărat la cel din Liga I de la noi, ci fotbalul mare din Europa. Altfel, ajungem acolo pentru puțin timp, după care, dacă nu ne adaptăm, luăm bilet înapoi, facem cale întoarsă… Și ne mirăm că nu ne mai calificăm la Campionate Mondiale, Europene… Așadar, țin să subliniez cât de importantă este inteligența emoțională, adaptivă, nu doar câtă matematică știi. Pe lângă aceasta, e nevoie de caracter, personalitate puternică, disciplină.


– Faptul că echipele de seniori titularizează tot mai des portari juniori este un mare avantaj pentru aceștia? Sau există și reversul medaliei, în cazul în care tinerii portari, pe fondul presiunii și al lipsei de experiență, gafează în meciurile oficiale, după care se pot prăbuși din punct de vedere psihic?
– Din discuțiile cu antrenori mai experimentați decât mine, la aceeași concluzie am ajuns și eu, că acest aspect este cu două tăișuri. Un portar tânăr poate apăra foarte bine, dar, la fel de bine, poate să și greșească, șansele fiind mai mari. Depinde și în ce fel de echipă este folosit, pentru că, dacă are de apărat 20 de șuturi pe meci și primește cinci goluri, e clar că se demoralizează și șansele de a crește în valoare se reduc. Trebuie gândit foarte bine modul în care impui un astfel de plan, pentru că greșeala portarului este cea mai vizibilă. Mulți folosesc această strategie pentru a avea junior în teren. Depinde și de obiectivul echipei, pentru că dacă e o echipă ce nu pune accent pe rezultate, poate ”arunca” un junior în luptă, între buturi. Iar dacă are și o apărare bună, efectele pot fi benefice, fiindcă el poate crește în valoare.

Text: OVIDIU LINȚA
Foto: LECZKI JOZSI + arhiva personală Wiliam Harasim

Tags:

  • Show Comments (0)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

comment *

  • name *

  • email *

  • website *

Ads

You May Also Like

ANTRENORUL PAUL CODREA, NOUL COLABORATOR AL CENTRULUI DE COPII ŞI JUNIORI AL POLITEHNICII

Fostul internaţional timişorean Paul Codrea revine în familia alb-violetă. După ce şi-a început practic ...

RETROSPECTIVA ANULUI 2020, CU ȘEFUL CENTRULUI DE COPII ȘI JUNIORI AL POLITEHNICII TIMIȘOARA

Anul 2020 își consumă ultimele zile și, de aceea, am considerat că este momentul ...

POLITEHNICA TIMIȘOARA U19, ÎN PRAGUL ”EXAMENULUI DE MATURITATE”

Finalul stagiunii de toamnă din Liga Elitelor a găsit formația Under 19 a Politehnicii ...