POLITEHNICA TIMIȘOARA U19, ÎN PRAGUL ”EXAMENULUI DE MATURITATE”

Finalul stagiunii de toamnă din Liga Elitelor a găsit formația Under 19 a Politehnicii Timișoara pe locul al 9-lea în ierarhia Seriei de Vest. Dar, pentru juniorii mari ai clubului nostru, mai important decât poziția actuală din clasament este să facă tranziția spre seniori cu brio.

Radiografia primei părți a campionatului
Trupa U19 alb-violetă s-a aliniat la startul sezonului cu un lot destul de restrâns numeric, dat fiind faptul că un contingent însemnat de juniori născuți în 2003, care ar fi trebuit să alcătuiască efectivul pentru Liga Elitelor, a făcut pasul spre Liga a III-a, sub culorile Fortunei Becicherecu Mic.
În asemenea condiții, debutul competițional 2020-2021 a fost excelent la Under 19: 1-0, acasă, cu CFR Cluj, în runda inaugurală. A urmat un „duș rece” (0-3) la Miercurea Ciuc, la început de octombrie și o remiză albă în derbiul local cu Ripensia.

Text foto: Bucurie mare în vestiarul polist după victoria cu CFR Cluj, din debutul campionatului

Apoi, una rece și una caldă cu grupări din Oltenia: 2-5 la Universitatea Craiova și, respectiv, 3-0, pe teren propriu, cu Academia lui Gică Popescu, după care luna octombrie s-a încheiat cu un egal extern (2-2 la LPS Bihorul Oradea).


Ultimele patru meciuri disputate în acest an n-au adus decât un punct în contul alb-violeților. Practic, luna noiembrie a fost dezastruoasă prin prisma rezultatelor: trei eșecuri (1-6 cu ”U” Cluj și 0-5 cu Gaz Metan Mediaș, ambele acasă și 1-6 la Arad, cu UTA) și un egal (0-0 la Știința Craiova)!
Bilanțul toamnei este următorul: locul 9 în clasament (din 12 formații), cu 9 puncte acumulate în 10 partide (două victorii, trei remize și cinci înfrângeri, golaveraj 10-27).


Sezonul în Liga Elitelor este programat să se reia la 13 martie 2021, când jucătorii noștri vor primi vizita vecinilor de la LPS Banatul Timișoara, în cadrul etapei a 11-a (ultima a turului).

Analiză și obiective
Șeful Centrului de copii și juniori al Politehnicii Timișoara, Iulian Prodana, s-a ocupat îndeaproape de destinele formației U19. Dar, cum rolul său de coordonare a Academiei juvenile alb-violete necesită mult timp și multă implicare, experimentatul tehnician Sorin Vlaicu s-a alăturat staff-ului tehnic al echipei de juniori mari de la clubul nostru. Fostul mare mijlocaș polist și-a început misiunea în alb și violet la începutul lunii noiembrie.
Despre evoluția echipei Under 19 în stagiunea de toamnă, precum și despre rezultatele obținute, Iulian Prodana a desprins următoarele concluzii: ”Am început bine, după care am dat de echipe tot mai puternice și, pe fondul problemelor de lot, rezultatele n-au fost tocmai bune. Ni s-au mai accidentat jucători, am mai avut și câteva cazuri de Covid și am ajuns să avem la un moment dat doar 13 copii la U19. După cum se știe, mai toți jucătorii de 2003 au mers cu mine la Becicherec, în Liga a III-a. Așa că am completat lotul cu câțiva jucători născuți în 2004, dar care nu erau neapărat titulari la U17. Nu a fost deloc ușor, dar trebuie să respectăm competiția, Liga Elitelor, fiindcă anul viitor dorim să ajungem între primele șase academii din țară! Una peste alta, se putea mai mult în această toamnă decât acest loc 9 la U19, era loc de mai bine. Dar, repet, dacă ținem cont de problemele cu care ne-am confruntat, și anume numărul redus de jucători în lot, băieții s-au descurcat destul de bine. Am completat cu alții, am improvizat pe anumite posturi, ceea ce a condus la o lipsă de omogenitate în echipă. Încercăm să îmbunătățim lucrurile în pauza competițională din iarnă, dar nu prea mai putem completa lotul cu jucători din alte părți. Dacă am aduce, de exemplu, jucători din alte zone, ar trebui să fie de o calitate foarte bună, pentru a se merita eventualele investiții pe care le-am face cu ei, legate de cazare, masă și alte aspecte”.

Text foto: Iulian Prodana, urmărindu-i pe alb-violeții de la U19 la meciul cu Ripensia

Cât despre perspectivele jucătorilor alb-violeți care vor încheia în viitorul nu foarte îndepărtat perioada de juniorat și ar urma să facă trecerea la seniori, Iulian Prodana a explicat: ”Reforma de la nivelul Ligii a 3-a îi aduce în vederile cluburilor, fiindcă le-ar conveni să coopteze jucători tineri. Cam asta se urmărește în zonă, după cum am înțeles, pe la Dumbrăvița, Ghiroda, Lipova… Sunt grupări de Liga a 3-a care cunosc potențialul jucătorilor de la Centrul de copii și juniori al Politehnicii. Sincer, pentru juniorii mari este mai binevenită participarea în Liga a 3-a de seniori decât la Elite. Cel mai important pentru noi este să promovăm tinerii jucători. Primordială este echipa mare a clubului nostru, apoi Liga a 3-a, așa cum a fost deja înțelegerea cu cei de la Becicherecu Mic, anul acesta, care ne-a ajutat foarte mult. Ca Academie, putem cere loc în Liga a 3-a, fiindcă ni s-ar accepta și am putea folosi acolo inclusiv jucători de la echipa mare, care nu prind lotul de 18. Așadar, există destule perspective în privința tinerilor fotbaliști de a avea continuitate. De anul viitor, juniorii A vor fi cei din 2003-2004, iar din urmă vin alții. Trebuie promovați la nivel de seniori, pentru a fi văzuți, pentru a-și demonstra calitățile. Prin aceasta demonstrăm dacă se lucrează bine la Centrul de juniori: prin câți copii fac pasul spre fotbalul de performanță, cum a fost recent și cazul portarului Borbei!”.

Lotul de jucători
Garnitura polistă la Under 19 este alcătuită în general din jucători născuți în anii 2002 și 2003, iar completările au venit cu câțiva fotbaliști născuți în 2004 și chiar 2005! Remarcabilă este media de vârstă scăzută din rândul portarilor!


Iată care a fost componența lotului la U19 în această toamnă, cu precizarea că între paranteze se află anul nașterii, iar jucătorii proveniți de la U17 sunt trecuți cu litere înclinate:
* Portari: Urdeș Alexandru (2005), Oros Patrick (2005); Cuzmanovici Mario (2004)
* Jucători de câmp: Codrea Laurențiu (2002), Bădescu Andrei (2002), Trifa Alexandru (2003), Mihai Dragoș (2002), Strați Vlad (2003), Toma Vlad (2002), Pantea Milan (2002), Bălan Alin (2003), Oniceanu Emanuel (2003), Popa Adrian (2002), Szilagy Robert (2003), Șchiopu Radu (2003), Popovici Florin (2002), Butar Yoni-Carlos (2004), Moisă Emanuel (2004), Mada Armin (2005), Porav Alexandru (2004), Bălănescu Paul (2004).
Pe lângă Iulian Prodana și Sorin Vlaicu, staff-ul tehnic îl mai cuprinde și pe preparatorul fizic Cătălin Stănilă.

Text: OVIDIU LINȚA
Foto: LECZKI JOZSI

Tags:

  • Show Comments (0)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

comment *

  • name *

  • email *

  • website *

Ads

You May Also Like

CENTENARUL UNIVERSITĂȚII POLITEHNICA TIMIȘOARA

Universitatea Politehnica din Timișoara a ajuns la un secol de existență. Instituția de învățământ ...

HARASIM ȘI SMARANDA, ”ȘLEFUITORII” PORTARILOR ACADEMIEI DE JUNIORI

”Ai portar, ai echipă!”, spune o vorbă veche din lumea fotbalului. De acest aspect ...